Ce este împământarea și care este rolul ei
Termenul de împământare (sau priză de pământ) este familiar pentru mulți dintre noi, însă puțini știu ce este și la ce folosește împământarea. Conform definiției, împământarea este o conexiune fizică directă cu pământul. Aceasta se realizează pentru orice clădire în care există aparate electrice.
Împământarea se realizează din considerente de siguranță pentru utilizatori, dar și pentru întreg ansamblul electric. Componentele metalice ale aparatelor electrice conectate la rețea pot ajunge a un voltaj periculos dacă nu au împământare, astfel că electrocutarea involuntară sau scurtcircuitele sunt aproape inevitabile.
Împământarea este procedeul prin care se creează o conexiune electrică permanentă (vezi mai jos elementele unei împământări) între prizele unei clădiri și pământ. În cazul unor defecțiuni ale aparatelor conectate la prize (ex.: mașina de spălat), împământarea direcționează curentul de defect direct în pământ, anulând astfel posibilitatea electrocutării la atingerea aparatelor respective.
Tipuri de împământare
Există două tipuri de împământare:
- Împământare naturală; se realizează folosind armătura metalică din fundație sau elementele metalice ale instalației unei clădiri pe post de electrozi
- Împământare artificială; se poate conecta la cea naturală. Electrozii acestui tip de împământare sunt montați în afara clădirii, cu rolul de a descărca electricitatea corespunzător în sol.
Elementele unei împământări artificiale
Împământarea este alcătuită din mai multe componente, pentru a asigura funcționarea optimă a întregului sistem. Elementele care alcătuiesc împământarea sunt:
- Electrozii de împământare OLZN (oțel zincat);
- Platbanda OLZN;
- Piesa de separație dintre împământare și instalația electrică.
Cum se face împământarea
Împământarea nu ar trebui făcută de către neprofesioniști, ci numai de către o firmă autorizată ANRE. Citește despre toate avantajele contractării unei firme pentru proiectarea și realizarea instalației electrice. Modificările asupra circuitelor electrice ale casei reprezintă un aspect important în contrucții și renovări, astfel că nu ar trebui lăsat la voia întâmplării. O firmă autorizată are protocoale bine stabilite atunci când intervine asupra instalației electrice și respectă toți pașii împământării în ordinea lor. Aceștia din urmă sunt:
- Se calculează rezistivitatea solului pentru a aproxima numărul de electrozi necesari împământării - prin introducerea a câte un electrod în pământ și măsurarea rezistenței acestuia față de sol alternativ, până aceasta din urmă scade sub 4 ohmi;
- Alegerea locului în care se montează împământarea - de preferat într-o zonă retrasă, în spatele casei sau clădirii;
- Se sapă un șanț de împământare la o adancime de minim 0,7-0,8m, se montează electrozii verticali de împământare la o distanță dublă față de înălțimea electrodului. Distanța de la partea superioară a electrodului până la suprafața solului va fi astfel de minim 0,5m;
- Electrozii se conectează cu platbanda prin piese de îmbinare din OLZN, legând astfel elementele între ele pentru a conduce curentul electric de defect în pământ;
- În solurile nisipoase sau cu pietriș, aride sau cu rezistivitate mare se recomandă îmbrăcarea electrozilor într-un strat de bentonita (rezistivitatea solului este influențată direct de umiditatea solului, bentonita având o mare capacitate de absorbție a apei);
- Se acoperă șanțul;
- Se montează pe peretele exterior al clădirii piesa de separație între instalația electrică și platbanda de împământare.
Lucrările de execuție și verificare a instalației de împământare se realizează cu condiția ca temperatura exterioară să fie peste 5 grade C.
În cazul în care instalația de împământare se conectează la instalația de paratrăsnet, rezistența prizei de pământ trebuie să fie de maxim 1 ohm.
Există situații în care, din lipsa de spațiu în curte, se montează electrozi de împământare tubulari în sol. Aceștia prezintă niște orificii care permit conectarea între ei ,,cap în cap” și se bat în pământ cu ajutorul unui bătător de stâlpi. După montarea fiecărui electrod în parte, se efectuează măsurători până la atingerea valorii rezistenței prizei de pământ mai mare de 4 ohmi. Costurile unei astfel de instalații sunt mai ridicate decât în cazul variantelor convenționale.
Cum verifici împământarea
Este necesară testarea împământării, pentru a asigura buna ei funcționare și conformitatea ei. Priza de pământ se probează cu ajutorul unui ohmmetru verificat metrologic, pentru acuratețea măsurătorilor.
Ce se poate întâmpla dacă nu ai împământare
Un sistem electric neconform, căruia îi lipsește împământarea, este predispus la accidente prin electrocutarea celor care intră în contact cu aparatele electrice conectate la priză. Priza de pământ asigură protecția împotriva defectelor de izolație a aparatelor electrice, fără de care incendiile provocate de scurtcircuite ar fi mult mai frecvente.
Priza de pământ se verifică și întreține periodic, motiv pentru care trebuie să soliciți serviciile unei firme atestate ANRE. Portofoliul nostru de proiecte electrice include atât lucrări din zona rezidențial, cât și business. Contactează-ne pentru o ofertă.









